|
Achiziţii Publice
Autoritate contractantă
Instituția Publică ”EMP Management Durabil POP”, în baza Contractului semnat cu Ministerul Mediului la 14 iunie 2016, exercitând funcțiile de unitate fiduciară de implementare a Proiectului "Consolidarea cadrului instituțional în sectorul aprovizionării cu apă și sanitație din Republica Moldova", ce se implementează în baza Acordului semnat la 13 mai 2016 între Ministerul Mediului, pe de o parte, și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), pe de altă parte. Prin Contractul menționat, Ministerul Mediului a delegat către EMP responsabilitățile de management financiar și al procurărilor, responsabilitatea fiduciară și de reportare.
În scopul inițierii procedurilor de achiziții în cadrul proiectului se dă publicității Anunț General privind Procurările (AGP) în versiunea engleza
Ministerul Mediului anunţă despre desfășurarea licitaţiei „cu strigare” la data 12 martie 2016, ora 10:00, pe str. C. Tănase (Cosmonauţilor), nr. 9, etaj 7, biroul 740, mun. Chişinău, privind dreptul de exploatare forestieră şi valorificare a produselor forestiere, în perimetrul parchetelor forestiere, indicate în anexa la prezentul comunicat. Cerere de participare la licitație
Pentru a participa la licitaţia cu strigare, solicitanţii, persoane juridice sau persoane fizice înregistrate în calitate de întreprinzător, prezintă secretarului Comisiei de licitaţie:
– cererea, modelul căreia o primeşte de la acesta sau de pe pagina electronică a Ministerului Mediului (www.mediu.gov.md);
– dovada achitării taxei de participare şi a acontului (garanţiei de participare);
– documentele de identitate a participantului (copia extrasului de la Camera Înregistrării de Stat şi/sau buletinul de identitate a administratorului) şi, după caz, procura;
– actele care confirmă disponibilitatea tehnicii specializate şi a personalului calificat în domeniul silviculturii (inclusiv, doborâtori).
Acontul în mărime de 10% din valoarea lotului se depune pe conturile de decontare:
Î.S.S. „Silva-Centru” Ungheni
BC „Moldinconbank” S.A, fil.Ungheni
MD52ML000000002251646133
C/f/cod TVA 1003609009851/9500503
Î.S.C. „Strășeni”
BC „Moldinconbank” S.A, fil.Strășeni
MD22ML000000222472400620
C/f/cod TVA 1003600078021/8600107
Î.S.S. „Hîncești-Silva”
BC „Moldova Agroindbank” S.A, fil. Hîncești
MD25AG000000022516120379
C/f/cod TVA 1003605002212/6500116
Taxa de participare, care constituie 200 lei, se va achita la următoarele rechizite bancare:
Beneficiar: Ministerul Mediului
C/f: 1006601000071
Cont de decontare: Codul IBAN MD35TRPAAA142310B00421AB
Termenul-limită de prezentare a cererii şi a documentelor necesare pentru participarea la licitaţia cu strigare este 11 martie 2016, ora 17.00.
Pentru informații suplimentare sau concretizări apelați la tel. (+373 22) 204-515 sau 204-507.
Lecitație publică ,bilete avia
Anunț de intenție
Concurs prin cererea ofertelor de preţuri nr.239-OP/12
Licitaţia publică nr.118/12
Concurs prin oferta de preț nr.13-OP/12
Concurs prin oferta de preț nr.2226-OP/1
Concurs prin cererea ofertelor de preţuri nr.239-OP/12 Lecitație publică ,bilete avia
Concurs prin oferta de preț nr.13-OP/12
Luând în consideraţie experienţa şi competenţa Dvs în domeniu, solicităm participarea la concurs, potrivit condiţiilor expuse mai jos.
1. Denumirea autorităţii contractante: Ministerul Mediului.
2. Organizatorul procedurii de achiziţie: Ministerul Mediului.
3. Obiectul achiziţiilor: Produse petroliere.
4. Informaţie financiară:
a) Sursa de finanţare: Fondul Ecologic Naţional.
5. Modul de prezentare a ofertelor:
a) Ofertele se prezintă în limba de stat, cu specificarea clară a parametrilor, condiţiilor;
b) Preţul se indică în lei MD (cu şi fără TVA);
c) Preţul trebuie să includă toate cheltuielile generate de livrarea mărfii;
d) La ofertă se anexează copia Certificatului de Înregistrare a Întreprinderii.
e) Oferta se prezintă până la data 16 ianuarie 2012, orele 09.30 pe adresa Ministerul Mediului, mun. Chişinău, str. Cosmonauţilor 9, bir. 619, tel.204-508;
f) Oferta este valabilă 30 de zile de la data limită de depunere a ofertei
g) Ofertele se prezintă nu mai târziu de termenul limită de depunere a ofertelor.
h) Ofertelor se vor deschide la data de 16 ianuarie 2012, orele 10.00 pe adresa Ministerul Mediului, mun. Chişinău, str. Cosmonauţilor 9.
6. Câştigătoare este declarată oferta care satisface toate cerinţele la cel mai mic preţ.
7. Condiţiile de contractare:
a) Contractul se încheie între autoritatea contractantă şi ofertantul câştigător în termen de 5 zile de la data determinării ofertei câştigătoare.

Vă informăm că, se organizează un concurs prin cererea ofertelor de preţ privind achiziţionare a rechizitelor de birou, conform necesităţilor Ministerului Mediului al Republicii Moldova.
Luând în consideraţie experienţa şi competenţa Dvs. în domeniu, solicităm participarea la concurs, potrivit condiţiilor expuse mai jos.
1. Denumirea autorităţii contractante: Ministerul Mediului al Republicii Moldova.
2. Organizatorul procedurii de achiziţie: Ministerul Mediului al Republicii Moldova.
3. Obiectul achiziţiilor: Rechizite de birou.
Specificaţia mărfurilor solicitate
4. Scopul achiziţiei: Necesităţile Ministerul Mediului al RM.
5. Informaţie financiară:

6. Modul de prezentare a ofertelor:

c) Oferta trebuie să conţină răspunsurile la toate întrebările expuse în solicitare;
d) Preţul trebuie să includă toate cheltuielile generate de livrarea mărfii;
e) Oferta se prezintă până la data de 26.12.2011, orele 09.30 pe adresa Ministerul Mediului, mun. Chişinău, str. Cosmonauţilor 9, tel.204 – 508.
f) Oferta este valabilă 30 de zile de la data limită de depunere a ofertei, prevăzută la litera e);
g) Deschiderea ofertelor va avea loc la data de 26.12.2011, orele 10.00;
e) Ofertele se prezintă nu mai târziu de termenul limită de depunere a ofertelor.
7. Modul de întocmire a ofertelor:
a) Fiecare pagină a ofertei trebuie să fie semnată de ofertant şi aplicată ştampila;
b) Fiecare ofertant prezintă numai o singură ofertă pentru mărfurile solicitate;
c) La ofertă se anexează copia Certificatului de Înregistrare a Întreprinderii.
8. Câştigătoare este declarată oferta care satisface toate cerinţele la cel mai mic preţ pe poziţie.
9. Cerinţe suplimentare:
a) Oferta se prezintă în plic sigilat;
b) Ofertantul va prezenta pe lîngă ofertă următoarele probe:
- pixuri simple, gel color cîte o bucată de fiecare
- pasta gel color
- calculator de masă 1 bucată
- serviete.
(probele date vor fi înapoiate ofertantului după evaluarea ofertei).
10. Condiţiile de contractare:

Autoritate contractantă | Ministerul Mediului |
Adresa | mun.Chişinău, str.Constantin Tănase, nr.9 |
Telefon/fax | tel: 20-45-07, fax: 22-68-58 |
Obiectul achiziției | Servicii de reparația a tehnicii de calcul și de configurarea serverului |
Locul eliberării invitației de participare sau a caietului de sarcini | mun.Chişinău, str.Cosmonauţilor, nr.9 |
Locul desfăşurării procedurii | mun.Chişinău, str.Cosmonauţilor, nr.9 |
Limba în care vor fi întocmite documentele de concurs | Limba Română |
Cod fiscal | 1006601000071 |
Banca/cod bancar | Ministerul Finanțelor -Trezoreria de Stat TREZMD2X |
Termenul de depunere a ofertelor | 23 mai 2017, ora 10.30 |
Termenul de desfăşurare a licitaţiei | 23 iunie 2017, ora 10.30 |
Instituția Publică ”EMP Management Durabil POP”, în baza Contractului semnat cu Ministerul Mediului la 14 iunie 2016, exercitând funcțiile de unitate fiduciară de implementare a Proiectului "Consolidarea cadrului instituțional în sectorul aprovizionării cu apă și sanitație din Republica Moldova", ce se implementează în baza Acordului semnat la 13 mai 2016 între Ministerul Mediului, pe de o parte, și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), pe de altă parte. Prin Contractul menționat, Ministerul Mediului a delegat către EMP responsabilitățile de management financiar și al procurărilor, responsabilitatea fiduciară și de reportare.
În scopul inițierii procedurilor de achiziții în cadrul proiectului se dă publicității Anunț General privind Procurările (AGP) în versiunea engleza
Ministerul Mediului anunţă despre desfășurarea licitaţiei „cu strigare” la data 12 martie 2016, ora 10:00, pe str. C. Tănase (Cosmonauţilor), nr. 9, etaj 7, biroul 740, mun. Chişinău, privind dreptul de exploatare forestieră şi valorificare a produselor forestiere, în perimetrul parchetelor forestiere, indicate în anexa la prezentul comunicat. Cerere de participare la licitație
Pentru a participa la licitaţia cu strigare, solicitanţii, persoane juridice sau persoane fizice înregistrate în calitate de întreprinzător, prezintă secretarului Comisiei de licitaţie:
– cererea, modelul căreia o primeşte de la acesta sau de pe pagina electronică a Ministerului Mediului (www.mediu.gov.md);
– dovada achitării taxei de participare şi a acontului (garanţiei de participare);
– documentele de identitate a participantului (copia extrasului de la Camera Înregistrării de Stat şi/sau buletinul de identitate a administratorului) şi, după caz, procura;
– actele care confirmă disponibilitatea tehnicii specializate şi a personalului calificat în domeniul silviculturii (inclusiv, doborâtori).
Acontul în mărime de 10% din valoarea lotului se depune pe conturile de decontare:
Î.S.S. „Silva-Centru” Ungheni
BC „Moldinconbank” S.A, fil.Ungheni
MD52ML000000002251646133
C/f/cod TVA 1003609009851/9500503
Î.S.C. „Strășeni”
BC „Moldinconbank” S.A, fil.Strășeni
MD22ML000000222472400620
C/f/cod TVA 1003600078021/8600107
Î.S.S. „Hîncești-Silva”
BC „Moldova Agroindbank” S.A, fil. Hîncești
MD25AG000000022516120379
C/f/cod TVA 1003605002212/6500116
Taxa de participare, care constituie 200 lei, se va achita la următoarele rechizite bancare:
Beneficiar: Ministerul Mediului
C/f: 1006601000071
Cont de decontare: Codul IBAN MD35TRPAAA142310B00421AB
Termenul-limită de prezentare a cererii şi a documentelor necesare pentru participarea la licitaţia cu strigare este 11 martie 2016, ora 17.00.
Pentru informații suplimentare sau concretizări apelați la tel. (+373 22) 204-515 sau 204-507.
Lecitație publică ,bilete avia
Anunț de intenție
Concurs prin cererea ofertelor de preţuri nr.239-OP/12
Licitaţia publică nr.118/12
Concurs prin oferta de preț nr.13-OP/12
Concurs prin oferta de preț nr.2226-OP/1
Concurs prin cererea ofertelor de preţuri nr.239-OP/12 Lecitație publică ,bilete avia
Autoritate contractantă | Ministerul Mediului |
Adresa | mun.Chişinău, str.Cosmonauţilor, nr.9 |
Telefon/fax | tel: 20-45-08, fax: 22-68-58 |
Membru al grupului de lucru responsabil de procedura de achiziție | Veaceslav Ciornii |
Obiectul achiziției | Servicii de reparație si deservire tehnica a automobilelor de marca: Dacia Logan - 1 unitate, Skoda Superb - 1 unitate. |
Locul eliberării invitației de participare sau a caietului de sarcini | mun.Chişinău, str.Cosmonauţilor, nr.9, bir.619 |
Locul desfăşurării procedurii | mun.Chişinău, str.Cosmonauţilor, nr.9, bir.600 |
Limba în care vor fi întocmite documentele de concurs | Limba Română |
Termenul de depunere a ofertelor | 07 februarie 2012, ora 09.30 |
Termenul de desfăşurare a licitaţiei | 07 februarie 2012, ora 10.30 |
Autoritate contractantă | Ministerul Mediului |
Adresa | mun.Chişinău, str.Cosmonauţilor, nr.9 |
Telefon/fax | tel: 20-45-08, fax: 22-68-58 |
Membru al grupului de lucru responsabil de procedura de achiziție | Veaceslav Ciornii |
Obiectul achiziției | Servicii de transport aerian de pasageri. |
Locul eliberării invitației de participare sau a caietului de sarcini | mun.Chişinău, str.Cosmonauţilor, nr.9 |
Locul desfăşurării procedurii | mun.Chişinău, str.Cosmonauţilor, nr.9 |
Limba în care vor fi întocmite documentele de concurs | Limba Română |
Taxa de achitare pentru documentele de licitaţie constituie | 200 lei |
Cod fiscal | 1006601000071 |
Banca/cod bancar | Ministerul Finanțelor -Trezoreria de Stat TREZMD2X |
Cont de decontare | 3359502 |
Cont trezorerial | 461300000028401 |
Termenul de depunere a ofertelor | 01 februarie 2012, ora 10.30 |
Termenul de desfăşurare a licitaţiei | 01 februarie 2012, ora 10.30 |
Concurs prin oferta de preț nr.13-OP/12
Invitaţie
la concurs prin cererea ofertei de preţ
Luând în consideraţie experienţa şi competenţa Dvs în domeniu, solicităm participarea la concurs, potrivit condiţiilor expuse mai jos.
1. Denumirea autorităţii contractante: Ministerul Mediului.
2. Organizatorul procedurii de achiziţie: Ministerul Mediului.
3. Obiectul achiziţiilor: Produse petroliere.
Denumire produs |
Cantitatea |
Benzină – Premium AI 95 (tichete) Motorină (tichete) |
5000 litri 3000 litri |
4. Informaţie financiară:
a) Sursa de finanţare: Fondul Ecologic Naţional.
5. Modul de prezentare a ofertelor:
a) Ofertele se prezintă în limba de stat, cu specificarea clară a parametrilor, condiţiilor;
b) Preţul se indică în lei MD (cu şi fără TVA);
c) Preţul trebuie să includă toate cheltuielile generate de livrarea mărfii;
d) La ofertă se anexează copia Certificatului de Înregistrare a Întreprinderii.
e) Oferta se prezintă până la data 16 ianuarie 2012, orele 09.30 pe adresa Ministerul Mediului, mun. Chişinău, str. Cosmonauţilor 9, bir. 619, tel.204-508;
f) Oferta este valabilă 30 de zile de la data limită de depunere a ofertei
g) Ofertele se prezintă nu mai târziu de termenul limită de depunere a ofertelor.
h) Ofertelor se vor deschide la data de 16 ianuarie 2012, orele 10.00 pe adresa Ministerul Mediului, mun. Chişinău, str. Cosmonauţilor 9.
6. Câştigătoare este declarată oferta care satisface toate cerinţele la cel mai mic preţ.
7. Condiţiile de contractare:
a) Contractul se încheie între autoritatea contractantă şi ofertantul câştigător în termen de 5 zile de la data determinării ofertei câştigătoare.
Concurs prin oferta de preț nr.2226-OP/1
Invitaţie
la concurs prin cererea ofertei de preţ
Vă informăm că, se organizează un concurs prin cererea ofertelor de preţ privind achiziţionare a rechizitelor de birou, conform necesităţilor Ministerului Mediului al Republicii Moldova.
Luând în consideraţie experienţa şi competenţa Dvs. în domeniu, solicităm participarea la concurs, potrivit condiţiilor expuse mai jos.
1. Denumirea autorităţii contractante: Ministerul Mediului al Republicii Moldova.
2. Organizatorul procedurii de achiziţie: Ministerul Mediului al Republicii Moldova.
3. Obiectul achiziţiilor: Rechizite de birou.
Specificaţia mărfurilor solicitate
Denumire |
Specificaţie |
Unitatea de măsură |
Cantitatea |
Mape |
Plic+plic nit |
bucată |
73 |
cu aţă |
bucată |
655 |
|
cu sine |
bucată |
272 |
|
cu disp. de fixare |
bucată |
60 |
|
|
plastic A4 cu sină şi perforaţii |
|
70 |
Dosare |
mari |
bucăţi |
79 |
|
mici |
bucăţi |
39 |
Folii |
|
buc. |
3050 |
Indicsi autoadezivi |
|
buc. |
198 |
Hîrtie cu lipici |
mari 75x75 |
bucată |
112 |
Hirtie pentru notiţe |
pentru suport |
bucată |
62 |
Blocnot notiţe |
A5, 40 file |
bucată |
54 |
Pixuri |
|
bucată |
125 |
|
Gel color(diferite culori) |
bucată |
179 |
Pasta gel |
|
bucăţi |
140 |
Capsator |
mic |
bucată |
10 |
mediu |
bucată |
22 |
|
Capse |
mari |
pac. |
80 |
mici |
pac. |
118 |
|
|
medii |
pac. |
78 |
Stilou /periuţa corector (alcool) |
stilou |
bucată |
16 |
|
periuţă |
|
16 |
Clame |
mari |
pac. |
42 |
mici |
pac. |
111 |
|
Suport rechizite |
p/u birou |
Set |
5 |
Caiet registru |
|
buc |
8 |
Cărţi registru |
|
buc |
7 |
Bindere |
mari |
bucată |
134 |
|
medii |
buc. |
165 |
|
mici |
buc. |
195 |
Perforator |
mare 50 pag |
bucată |
10 |
|
universal 20/25 pag. |
bucată |
6 |
Ascutitori |
bucată |
23 |
|
Foarfece |
bucată |
14 |
|
Piuneze |
cutie |
78 |
|
Suport pentru doc |
orizontal A 4 |
bucată |
38 |
vertical |
bucată |
36 |
|
lăzi p/u gunoi |
bucată |
8 |
|
Radiere |
bucată |
31 |
|
Creioane |
bucată |
164 |
|
Creioane mecanice 0.5mm |
bucată |
22 |
|
Marchere |
text 3 culori |
bucată |
61 |
Marchere p/u tabla |
bucată |
20 |
|
Scotci |
mici |
bucată |
73 |
mari |
bucată |
33 |
|
DVD-RW |
slim |
bucată |
15 |
CD-RW |
slim |
bucată |
15 |
Blocnot pentru |
cartele de vizită |
bucată |
11 |
Flash card usb |
8 Gb |
bucată |
20 |
Hirtie |
A3 |
pachet |
5 |
fax |
pachet |
20 |
|
A4 carton copertă grosă |
pachet |
44 |
|
A4 color 80 g/m2 (salat,roz,galben,albastru deschis) |
pachet |
40 |
|
Spray curaţare TFT |
Cu lavetă |
bucată |
50 |
Rigle |
plastic 30 cmc |
bucată |
19 |
Clei PVA 120g |
tub |
27 |
|
Clei 20 |
solid |
bucată |
42 |
Servieta |
din piele artificială |
bucată |
3 |
Servetele pentrucomputere |
Role (p/u ecran) |
buc. |
74 |
Anticapsator |
p/u birou |
bucată |
13 |
Tusiera |
birou |
bucată |
3 |
Cerneala p/u stampila |
albastra |
tub |
11 |
Mine p/u creioane mecanice |
0.5 |
|
60 |
Plicuri (silicon) |
110x220(european) |
Buc. |
750 |
|
A4 |
Buc. |
100 |
|
A5 |
Buc. |
100 |
Mapă cu stemă |
Vişinie, Verde, Albastră. |