Seminar de prezentare a Profilului Naţional de Management al Substanţelor Chimice
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale prin intermediul Oficiului Management Durabil POP a organizat la 14-15 august 2008 seminarul de prezentare a variantei de lucru a Profilului Naţional de Management al Substanţelor Chimice în cadrul proiectului „Parteneriatul Moldova-UNEP privind crearea capacităţilor pentru îmbunătăţirea managementului durabil al substanţelor chimice în Republica Moldova şi implementarea SAICM”.
Elaborarea Profilului Naţional de Management al Substanţelor Chimice a fost recunoscută în cadrul rezultatelor Conferinţei Internaţionale de Management al Substanţelor Chimice din Dubai ca o activitate-cheie pentru susţinerea implementării Abordări Strategice pentru gestionarea internaţională a substanţelor chimice - SAICM.
Profilul Naţional a fost elaborat în conformitate cu prevederile Instrucţiunii UNITAR pentru pregătirea Profilului Naţional pentru evaluarea Infrastructurii Naţionale de Management a Substanţelor Chimice.
La pregătirea profilului au participat activ reprezentanţi ai ministerelor de ramură, ai agenţiilor de cercetare, reprezentanţi ai industriei şi societăţii civile.
Profilul Naţional de Management al substanţelor chimice (NPCM) va servi drept document naţional de referinţă despre infrastructura legislativă, instituţională, administrativă şi tehnică a managementului naţional al substanţelor chimice.
În comun cu activităţile desfăşurate anterior în ţară, Profilul Naţional de Management al Substanţelor Chimice va contribuila Evaluarea CapacităţilorNaţionale pentru implementarea Abordării Strategice şi la efectuarea identificării punctelor forte şi slabe, neajunsurilor şi necesităţilor prioritare în definitivarea activităţilor naţionale şi a asistenţei tehnice externe în domeniul dat.
Profilul Naţional va fi definitivat şi coordonat cu autorităţile publice centrale pe parcursul lunii septembrie ca ulterior sa fie prezentat Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu.
