|
|
Conferinţă de presă consacrată Săptămînii Mobilităţii Europene «Un aer curat pentru toţi»
La 19 septembrie 2008 la Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale a fost organizată o conferinţă de presă consacrată Săptămînii Mobilităţii Europene cu genericul „Un aer curat pentru toţi”.
La conferinţă au participat: Violeta Ivanov, ministru al ecologiei şi resurselor naturale, Iurie Stamatin, prim-adjunct şef al Inspectoratului Ecologic de Stat.
În luarea sa de cuvînt, dna V.Ivanov a informat asistenţa despre Iniţiativa Uniunii Europene, lansată în anul 2000 de către Comisarul european pentru mediu dna Margot Walstrom şi organizată anual în a treia decadă a lunii septembrie.
Republica Moldova s-a inclus în realizarea acestor acţiuni în anul 2002 prin aderarea la ea a oraşelor Chişinău, Bălţi, Orhei şi Cahul, care au semnat declaraţia Comună şi Carta Iniţiativei. Ulterior la această acţiune au aderat Soroca, Ungheni, Criuleni, Anenii-Noi şi alte oraşe ale ţării.
În acest an genericul acţiunii este „Săptămîna Mobilităţii Europene „Un aer curat pentru toţi”.
Obiectivul principal al Iniţiativei este ca populaţia, autorităţile publice locale şi agenţii economici să conştientizeze impactul negativ pe care îl au sursele fixe şi mobile de poluare a aerului atmosferic asupra calităţii vieţii şi mediului înconjurător, încercîndu-se de a identifica metode de diminuare a efectelor de pe urma poluării.
Ministerul, ca autoritate relevantă de mediu, este responsabil de promovarea cadrului legislativ şi de ajustarea lui la standardele europene şi mondiale. Actele legislative principale care reglementează activităţile în cauză sunt Legea privind protecţia mediului înconjurător şi Legea privind protecţia aerului atmosferic.
A fost aprobat Programul de diminuare a poluării aerului atmosferic de către mijloacele de transport auto; Regulamentul cu privire la regimul comercial şi reglementarea utilizării hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon; Programul naţional de suprimare eşalonată a substanţelor ce distrug stratul de ozon în Republica Moldova, alte acte normative.
Statul nostru a ratificat Convenţia de la Viena privind protecţia stratului de ozon, Convenţia-cadru a ONU privind schimbările climatice, Convenţia privind poluarea transfrontalieră a aerului la distanţe mari şi Protocolul de la Kyoto.
Ministerul efectuează controlul asupra prevenirii poluării aerului atmosferic prin efectuarea expertizei ecologice a proiectelor şi eliberarea autorizaţiilor pentru cotele maximal admisibile de emisii. Serviciul Hidrometeorologic de Stat efectuează controlul poluării de fond a aerului atmosferic prin reţeaua de monitoring existentă.
Calitatea aerului atmosferic în ţara noastră este influenţată de două tipuri de poluare: sursele fixe (întreprinderile industriale, CET-urile şi cazangeriile) şi transportul. Ponderea de poluare de către transportul auto o constituie 89%, iar emisiile surselor fixe – 11%. În 2007 au fost înregistrate 1755 surse fixe de poluare, care emit în aerul atmosferic în mediu, anual, 19,8 mii tone de particule solide, dioxizi de sulf, oxizi de carbon ş.a.
La sfîrşitul anului 2007 în ţară erau înregistrate 555400 mijloace de transport, inclusiv 489400 de vehicule. Volumul emisiilor de la aceste mijloace de transport în2007 aconstituit 180 mii tone, fiind în permanentă creştere. În anul trecut în aerul atmosferic au fost emise circa 100 mii tone de oxizi de carbon, 20 mii tone de dioxid de azot, 4500 tone de funingine, 18 mii tone de hidrocarburi şi alte substanţe poluante.
Astăzi fiecărui locuitor din ţară îi revin în mediu cîte 60 kg/an de substanţe nocive ale emisiilor auto, iar în oraşele mari această cotă se dublează şi atinge cifra de peste 120 kg/an.
În concluzie dna ministru a subliniat că ministerul şi subdiviziunile îşi vor concentra eforturile asupra creării unui sistem viabil de supraveghere a calităţii aerului atmosferic pe întreg teritoriul ţării, bazat pe standarde internaţionale; vor propune consumatorilor de energie implementarea de soluţii tehnice, care ar asigura reducerea consumului de energie în toate domeniile de activitate, utilizarea de materie primă şi combustibil cu conţinut redus de substanţe nocive. În scopul diminuării emisiilor în atmosferă a substanţelor care provoacă distrugerea stratului de ozon, vor încuraja activităţile de retehnologizare a proceselor industriale; vor supraveghea în permanenţă respectarea regimului de emisii nocive în atmosferă, vor sancţiona şi contracara cu promptitudine încălcările admise, vor suspenda acţiunile care sunt legate de poluarea atmosferei.





























