Suport instituţional pentru întărirea capacităţilor din sectorul de management a resurselor de apă, aprovizionare cu apă şi canalizare în Republica Moldova
Astăzi, 27 ianuarie, la Ministerul Mediului s-a dat startul Misiunii de lansare a elaborării unui Program de suport instituţional pentru sectorul de apă în Moldova, care printr-un proces consultativ şi participativ va fi finalizat către sfîrșitul lunii iunie a.c. Participanții - Valentina Țapis, Ministru al Mediului; Dorin Dușciac, Viceministru al Mediului; Serafima Tronza, șef al Direcției managementul apelor; Celac Diana, șef adjunct al Direcție managementul apelor; Grigore Prisacaru, șef adjunct al Direcției Alimentare cu Apă și Canalizare, Agenția ”Apele Moldovei”; reprezentanții Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA) și Agenției Elvețiene pentru Cooperare și Dezvoltare (SDC):Dl Gerhard Schaumberger, șeful Oficiului Coordonator pentru Cooperare Tehnică a Ambasadei Austriei în Moldova; Dna Giger Simone Petra, Director pentru Cooperare al Oficiului Agenției Elvețiene pentru Cooperare și Dezvoltare; Dl Constantin Mihailescu, expert în domeniu Apă și Sanitație, ADA; Dl Andrei Cantemir, Manager de Proect, SDC; Dl Andreas Knapp, specialist superioir în domeniul Apă și Canalizare, Dl Andrei Isac, consultant al proiectului PNUD privind dezvoltarea Strategiei Naționale de Mediu a Republicii Moldova și Ion Beschieru, coordonator, expertiză și asistență juridică, au fost informați că în septembrie 2014, cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și Agenției Austriece pentru Dezvoltare a fost efectuată o evaluare profundă a situaţiei în sectorul apă, cu accentul pe domeniile potenţiale pentru intervenţie în următoarele trei direcţii: 1) sistemul informaţional în domeniul resurselor de apă, 2) managementul intergat al resurselor de apă, 3) întărirea capacităţilor de management durabil al operatorilor din sectorul de aprovizionare cu apă. Către luna octombrie anul trecut, rezultatele, concluziile şi recomandările studiului au fost examinate şi aprobate în cadrul unui seminar național cu beneficiarii şi actorii cheie în domeniu. Ministerul Mediului, în calitate de coordonator al transpunerii și implementării eforturilor în domeniul apei și sanitației, susține interesul şi suportul la nivel naţional al intervenţiei de lungă durată în sectorul instituţional față de managementul resurselor de apă. 
Scopul activităţii lansate constă în elaborarea unui Program de suport instituţional pentru sectorul de apă în Moldova printr-un proces consultativ şi participativ. Ţinînd cont de complexitatea programului propus şi de un şir de întrebări deschise, la etapa de elaborare a programului, o activitate mai profundă de pregătire este necesară pentru definirea orientărilor strategice, rezultatelor aşteptate şi metodologiei de implementare. În baza concluziilor şi recomandărilor studiului instituţional recent şi a proiectelor SDC şi ADA în curs de implementare, echipa consultanţilor va identifica punctele ţintă de intervenţie a SDC şi ADA, care vor avea o valoare adăugată şi avantaj comparativ. Vor fi elaborate recomandări pentru contribuţia la aprofundarea reformelor în sistemul instituţional în domeniul aplelor.Sarcinile de bază pentru elaborarea Programului
· O evaluare politico-economică curentă pentru o mai bună înţelegere a guvernării în domeniul apelor, un studiu al beneficiarilor şi instituţiilor implicate şi interesele lor pentru cea mai buna participare la etapa actuală. O analiză a riscurilor posibile legate de program, măsurile de ameliorare şi reducere a consecinţelor negative posibile;
· Definirea scopului, a logicii intervenţiei, a etapelor, perioadei de timp, a bugetului pentru Programul de suport instituţional în cele trei direcţii de intervenţie selectate: 1) sistemul informaţional în domeniul resurselor de apă, 2) managementul intergat al resurselor de apă, 3) întărirea capacităţilor de management durabil al operatorilor din sectorul de aprovizionare cu apă;
· Identificarea modalităţii pentru abordările şi metodologia de implementare şi asigurarea eficienţei resurselor alocate şi durabilităţii rezultatelor planificate.
· Identificarea legăturilor cu problemele de gender, protecţie a mediului, schimbare a climei, guvernare, drepturilor omului şi altor domenii transversale ale programului propus;
· Elaborarea recomandărilor majorării rolului Consiliului Sectorial de Coordonare pentru eficientizarea şi promovarea reformelor în sector;
· Armonizarea eforturilor donatorilor prin intermediul formatului îmbunătăţit al platformei de coordonare în sector;
· Identificarea unui număr de indicatori şi ţinte masurabile, cantitative şi calitative, pentru monitorizarea performanţelor programului propus.
Valentina Tapis, Ministrul Mediului a menționat: ”Au fost realizate multe lucruri pozitive în domeniul de aprovizionare cu Apă și Canalizare. Însă, sunt angajamente ce urmeaza sa fie îndeplinite în 2015 și anume: angajamentele specificate în Acordul de Asociere UE și armonizarea legislației RM cu cea a UE, plus angajamentele ramase din anul 2014:
-Întocmirea Sistemului Informațional în domeniul Aprovizionare cu Apă și Canalizare;
-Managmentul Integrat al resurselor de apa;
- Fortificarea capacității de aprovizionare cu apă și canlizare.
Dna Giger Simone Petra a specificat că în rezultatul cooperarii cu ADA a fost întocmit raportul “Analiza opțiunilor potențiale relevante pentru intervenții comune elvețiano / austriace în sectorul de apă în Republica Moldova”, și, după prezentare, urmează a fi îndeplinit. Însă urmează să fie luată decizia asupra creării unei Unități de implementare. De asemenea, este nevoie de stabilit unde va fi sediul acestei unități de implementare, care va fi structura ei și de către cine va fi finanțată.