Pagina principală  |    Contacte  |    Harta site  |    Subdiviziuni

Ministerul Mediului al Republicii Moldova
Min Mediului logou

Ședință privind examinarea integrității și gospodărirea terenurilor împădurite cu vegetație forestieră din afara fondului forestier de stat

1 MG 4295Vineri, 15 iulie, Ministerul Mediului în comun cu Agenția Relații Funciare și Cadastru, Agenția “Moldsilva”, Inspectoratul Ecologic de Stat și Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, a organizat o ședință de lucru privind examinarea integrității și gospodărirea pădurilor UAT, extinderea și delimitarea ariilor naturale protejate de stat.
2 MG 4294În cadrul ședinței, conduse de către viceministrul mediului Andrian Delinschi, au fost abordate mai multe probleme ce țin de paza și integritate terenurilor acoperite cu vegetație forestieră, incendii, pășunat ilicit, tăieri ilicite, etc. Una dintre cele mai importante probleme a terenurilor împădurite din afara fondului forestier de stat este lipsa evidenței cadastrale, lipsa Planurilor de management, gestionarea defectuoasă. La nivel național, doar 22,1 mii ha (circa 17%) de păduri și vegetație forestieră gestionate de unitățile administrativ-teritoriale (UAT) și persoane private dispun de amenajamente silvice.
Reieșind din situația expusă, participanții la ședință au propus elaborarea și implementarea următoarelor măsuri:
- Examinarea problemelor referitoare la modul de gestionare a terenurilor cu vegetație forestieră din afara fondului forestier și private, cu elaborarea unor pași concreți de ameliorare.
3 MG 4292- Finalizarea procesului de evidență primară a pădurilor și altor tipuri de vegetație forestieră pentru raioanele pilot Nisporeni și Ungheni.
- Inițierea procesului de evidență a pădurilor și altor tipuri de terenuri cu vegetație forestieră la nivel național (proiect HG, etc.).
- Pregătirea și organizarea unor seminare, audieri privind starea și nivelul de gestionare a pădurilor comunale și private.
- Modificarea actelor normative și legislative privind sporirea responsabilității UAT privind modul de evidență și gospodărire a pădurilor comunale, instituirea în cadrul UAT a unității responsabile de evidența și gospodărirea pădurilor comunale.
- Identificarea surselor financiare pentru amenajarea tuturor pădurilor comunale.
- Identificarea posibilității de înregistrare a fondului ariilor natural protejate de stat în registrul bunurilor imobile.

Facebook

facebook


youtube

Valid XHTML 1.0 Transitional

Total vizitatori3014477