MINISTERUL MEDIULUI AL REPUBLICII MOLDOVA

Seminar de Îmbunătățire a Performanțelor Financiare și Operaționale

Seminar FOPIPRecent în incinta Ministerului Mediului a avut loc Primul Seminar de Îmbunătățire a Performanțelor Financiare și Operaționale (FOPIP) în cadrul Programului de Dezvoltare a Companiilor de Apă, susţinut de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Programul presupune regionalizarea companiilor de apă şi canalizare prin intermediul extinderii serviciilor acestora în localitățile învecinate, fiind structurat ca program de investiţii prioritare.

Localităţile beneficiare și-au asumat mai multe angajamente, inclusiv și ajustarea tarifelor  şi introducerea principiilor de operare bazate pe recuperarea costurilor acestor companii, cu scopul de a asigura viabilitatea financiară a acestora.

Programul mai are ca scop şi fortificarea acestor companii cu intenţia asigurării furnizării adecvate a apei potabile  şi îmbunătăţirea sistemelor de canalizare.

În scopul implementării eficiente a programului, BERD-ul a prevăzut asistenţă tehnică - Programul de Îmbunătățire a Performanţei Financiare  şi Operaţionale (“FOPIP”) pentru a sprijini companiile în identificarea şi implementarea acelor îmbunătățiri corporative, financiare  şi operaţionale necesare, astfel încât acestea să se transforme în operatori comerciali. Această componentă este implementată de compania SWECO.

În urma analizei preliminare, Consultantul a pregătit Raportul Diagnostic, în care a descris situația existentă, problemele curente, precum și a propus un plan de acțiuni pentru îmbunătățirea serviciilor AAC.

Ca urmare Compania a adunat toți actorii implicați în acest proiect pentru a discuta progresele Proiectului și a prezenta unele recomandări pentru dezvoltarea continuă a Companiilor.