MINISTERUL MEDIULUI AL REPUBLICII MOLDOVA

Ședința a V-a a grupului de lucru din cadrul proiectului „Nistru III”

ChiricaJoi, 7 iunie viceministrul mediului Lazăr Chirică a participat la ședința a V-a a grupului de lucru din cadrul proiectului „Nistru III”, organizată cu suportul ONU, OSCE și UNEP. La eveniment au mai participat reprezentanți ai Ministerului Mediului al Ucrainei, Serviciilor Hidrometeorologice din cele două state, precum și reprezentanți ai societății civile din Republica Moldova și Ucraina

În cadrul evenimentului au fost discutate rezultatele analizei impactului schimbărilor climatice asupra fluviului Nistru și efectele nocive ale acestora. Un subiect aparte al discuțiilor l-a constituit capacitatea instituțională și tehnologică a părților cu privire la monitorizare și comunicarea informațiilor colectate.      

Viceministrul Lazăr Chirică a ținut să menționeze că procesul derulat în cadrul proiectului „Nistru III” are un efect pozitiv asupra relațiilor bilaterale Moldo-Ucrainene, precum și și-a exprimat convingerea în faptul că rezultatele atinse în proiectul dat vor avea efecte reale în vederea ameliorării situației ecologice a fluviului Nistru.