Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Mediului

ANUNȚ ÎN ATENȚIA MASS-MEDIEI

Published on: J, 12/02/2021 - 11:52

Privind organizarea de către Ministerul Mediului, în parteneriat cu Președinția, a evenimentului „ACȚIUNI COMUNE DE ÎMPĂDURIRE A MOLDOVEI” cu participarea președintei Republicii Moldova doamna Maia SANDU, ministerului mediului, misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova și agențiilor de dezvoltare, sectorului asociativ, mediului academic.

Perioada desfășurării evenimentului și locația:

Evenimentul va avea loc la data de 3 decembrie 2021, în Rezervația științifică ”Codrii”, s. Lozova,  r-n Strășeni.

Desfășurarea evenimentului va fi realizată On-line, în timp real și difuzată de Privesc.eu pe paginile de Facebook a Președinției și a Ministerului Mediului. Posturile de Televiziune/Media pot prelua subiectul.

Evenimentul este o continuitate a campaniei „Plantează-ți viitorul” organizată pe același subiect care a fost demarată la 13 noiembrie.

Este necesară o extindere semnificativă a suprafețelor împădurite pentru creșterea capacității țării noastre de adaptare la schimbările climatice, în contextul în care o lume întreagă se confruntă cu problema încălzirii globale cauzată de poluanți și de emisiile de gaze cu efect de seră.

Prin această acțiune, Ministerul Mediului vine să-și exprime viziunea sa la acest subiect, definind clar care sunt angajamentele asumate în cadrul convențiilor internaționale, starea actuală a resurselor forestiere din Republica Moldova, care sunt provocările și ce măsuri trebuie luate pentru implementarea ambițiilor privind subiectul împăduririi țării.