Ministerul Mediului a organizat consultări publice pe marginea proiectelor actelor normative privind gestionarea deșeurilor de: anvelope uzate, vehicule scoase din uz și uleiuri uzate, elaborate în contextul implementării prevederilor Legii nr. 209/2016 privind deșeurile. Scopul este de a asigura transparența în procesul decizional, dar și a asigura comunicarea cu societatea civilă, potențialii beneficiari ai sectorul privat și organizațiile de mediu.
Astfel, pe parcursul a două zile, 1- 2 martie 2022, reprezentanți ai autorităților publice centrale, ai societății civile și mediului privat s-au reunit în cadrul ședințelor de consultări pentru a analiza și discuta trei proiecte de Hotărâri de Guvern privind: gestionarea anvelopelor uzate, gestionarea uleiurilor uzate, vehiculelor scoase din uz.
Potrivit experților, problema principală abordată este prevenirea formării de deșeuri provenite de la anvelopele uzate, uleiuri uzate și vehicule scoase din uz și asigurarea gestionării corespunzătoare a acestora pentru a preveni sau a reduce impactul direct asupra mediului și sănătății umane, contribuind, astfel, la o dezvoltare durabilă a societății.
În cadrul ședinței, Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu a menționat că: „elaborarea și aprobarea prezentelor acte normative vor contribui la creșterea gradului de implementare a prevederilor Legii deșeurilor pe de o parte și implementarea angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere RM-UE. Totodată, un aspect important în cadrul acestor acte normative îl reprezintă aplicarea principiului responsabilității producătorului, ce va contribui la creșterea capacității de management al acestor deșeuri, fiind stabilite norme clare de raportare a volumelor de importuri de produse ce pot genera asemenea deșeuri, dar și care va responsabiliza producătorii și importatorii să asigure niște procese prietenoase mediului fiind direct angajate în recuperarea acestora, fie prin intermediul sistemelor individuale fie prin delegarea acestor responsabilități unor sisteme colective".
Conform proiectelor de documente, responsabilitatea producătorului, distribuitorului și importatorului unui produs este extinsă până la stadiul post-consum al ciclului de viață al produsului, iar agenții economici vor fi obligați, să recicleze şi/sau să valorifice, să reutilizeze ca atare, să reșapeze întreaga cantitate de astfel de deșeuri colectate, evitând eliminarea prin depozitare. De asemenea, vor trebui să se înregistreze în Lista producătorilor în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (6) din Legea nr. 209/2016 privind deșeurile și să preia gratuit de la ultimul utilizator, să sorteze și să depoziteze fluxul de deșeuri specifice.
Urmare a discuțiilor constructive purtate, proiectele de documente vor fi plasate pe site-ul ministerului, iar părțile interesate își vor putea expune punctul de vedere, opiniile, propunerile și obiecțiile, punctat și argumentat.
Discuțiile au fost facilitate de Unitatea de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea cadrului instituțional și legal pentru gestionarea specifică a unor fluxuri de deșeuri în Republica Moldova”, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementată în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”.
