Astăzi, la Ministerul Mediului, a avut loc o ședință dedicată Zilei Mondiale a Zonelor Umede, prilej de reflecție asupra importanței acestor ecosisteme și a măsurilor necesare pentru protejarea și conservarea lor. Zonele umede joacă un rol fundamental în menținerea echilibrului ecologic, reglarea resurselor de apă, atenuarea efectelor schimbărilor climatice și susținerea biodiversității. Cu toate acestea, impactul activităților umane și al fenomenelor climatice asupra acestor habitate necesită o abordare strategică și coordonată pentru a asigura gestionarea lor durabilă.
În cadrul ședinței de astăzi, s-a evidențiat necesitatea consolidării eforturilor pentru protecția zonelor umede prin politici eficiente, acțiuni de restaurare a habitatelor afectate și măsuri menite să reducă poluarea apelor. De asemenea, specialiștii au prezentat și analizat proiecte care vizează restaurarea zonelor umede și diminuarea factorilor de degradare a acestora. Ministerul Mediului reafirmă angajamentul său de a promova un management sustenabil al acestor ecosisteme și îndeamnă toate părțile interesate – autorități, organizații de mediu și societatea civilă – să contribuie activ la protejarea acestui patrimoniu natural de o valoare inestimabilă.
Marcarea Zilei Mondiale a Zonelor Umede, celebrată anual pe 2 februarie, are la bază semnarea Convenției Ramsar în 1971, un angajament internațional privind protecția și utilizarea rațională a acestor ecosisteme. Republica Moldova, parte a acestei convenții din anul 2000, deține trei situri Ramsar de importanță globală: „Nistrul de Jos”, „Prutul de Jos” și „Unguri-Holoșnița”, ce se întind pe o suprafață de peste 94.000 de hectare. Aceste zone sunt esențiale nu doar pentru conservarea resurselor naturale, ci și pentru securitatea ecologică și dezvoltarea durabilă a regiunilor în care se află.
